DISTRIBUIȚI

Lasă-mă să-ţi vorbesc acum,
mai mult ca altădată,
despre nesfârşitele fericiri
care animă pulberile,
despre măreaţa lor puzderie..
Sau, mai bine,
despre lumină
lasă-mă să-ţi soptesc,
cu ochii-n lacrimi,
despre nesfârşitele tărâmuri
pe care le străbat mereu
pentru întâia oară,
ca şi cum ar fi ultima…
despre zbuciumul meu, aici
precum o perpetuă dilatare
a schimbărilor materiei răstălmăcite,
care mi-amintesc
de nuferii de-altădată
şi de grotescul
unui nesfârşit de analogii…

Aşadar, mai văd,
mai aud şi încă mai cuget
fără a ştii ce sens au toate astea,
căci şi tu simţi
cum îţi pătrund în tâmple
amintindu-ţi înţelesuri fără sens,
chiar dacă acest sens pare un gol
ce umple spaţiul
şi timpului îi dă supremul înţeles..

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVerile noastre decente

LĂSAȚI UN MESAJ