O dimineata

Priveşte…
o dimineaţă superbă de Florar
Prin opacitatea monotonă a materiei
Începe a se mişca un preot medieval
ţinând o bucată de pâine,
făcând gesturi de trebuinţă.
Toate neînfăptuite la vreme
aşa vor rămâne-n veci!
Stările ne sunt împietrite de vinovăţie.
Cu o pălărie imensă,
păşeşte liniştit,
însă demn precum un Sisif.
Imagineză-te într-un tunel
alergând către punctul
în care ai zărit lumina…
Tu, apropriindu-te,
el tot depărtându-se…
Poate vei ieşi cândva
dar acum goana-ţi e motivată
şi.. nu ştii pentu câtă vreme.
Preotul întinde o scară
o treaptă, încă una..
te loveşti de nonsensuri,
dispar.
Te arunci, apucându-mi mâna
într-un oraş plin de istorie..
atâta istorie, încât
îşi pierde şi ea sensul,
devenind eternitate..
Ne întoarcem la origini, iubito,
Acolo unde fraţi ne erau bizonii!
De-o să urmez un drum mai bun
Las preotul în plata Domnului
şi-mi împrejmuiesc teritoriul
cu un gard din tulpini de Sequoia.
Tu făureşte-ţi sânii
şi caută-ţi noima
că-ci toate simţirile
îmi spun că începuturile ne sunt pe-aproape..

In liniste…

De te trezeşti,
ridică-te încet,
preumblă-te uşor prin cameră
şi vino la fereastră
eu m-am dus prin grădină,
pregătesc zorii
pentru roua dimineţii

Catre inceputuri

Iubito, n-ar fi drept să aşteptăm
clipa următoare
ea, cu siguranţă, va veni;
este o pierdere de timp.
In timpanu-mi odihnind pe-a ta inimă
simt fericirea fiecărui bang –
prudenţa.
De spiritul greşeşte
tot el se-n dreaptă, dar
de suntem a naturii parte,
inteligenţa imprudentă-i un recurs la moarte.
Aici e cald, iar tu eşti dulce
precum o zi de Mai.
Rămâi pe veci visând
şi am sâ-ţi fiu strajă.
Lasă-mă ascuns în chipuţi,
cu tot ce am,
cu tot ce sunt,
lasă-mă să mi te-nchipui..
şi fii aici: Eu sunt!

Inceputuri II

Intemeierea simetrică a trupului
e miracolul biruinţei.
Durarea lui – o suferiţă,
lovită de Lumină
întocmai coborârii spre origini
a nostalgiei de apoteoze.
Deaceea, iubito,
doar naşterea-i binecuvântare,
însă nu-i mântuitoare.

Tu…

Tu nu trebuia să exişti!
De ce ţi-a fost dor de mine?
Iţi mai aminteşti adevărul din noi?
Eu l-am uitat deja..
Mă tem c-o să ne prindă zorii
şi noi tot o să visăm.
Mai bine, hai să invocăm acel optimism barbar,
de dincolo de umanitate.
Oare am ajuns atât de departe,
încât să căutăm
o pribegie peste milenii?
Avem nevoie de linişte,
doar ea ne mai poate alina suferinţa.
Şi aceasta, pentru că soarele
mai are puţin de trăit,
iar noi, copii ai lui Noe,
nu ne ştim încă sensul.

Clar de luna

Iubito,
ia-mi zilele şi dă-mi nopţile,
să-ţi simt mai bine intinderile
peste toate visele
mărilor intinse
de-a lungul şi de-a latul
gândurilor mele,
celor din urmă..

Intre Pamant si Cer

Din pământ te-ai născut,
fără să ştii
c-ai să devii floare
şi cerurile o să plângă,
într-un târziu,
după frumuseţea ta..

Voiaj

Lasa-ma sa-ti numar stelele de pe cer
si opreste-ma
atunci cand crezi ca ar fi indeajuns
incat sa nu ma lovesc de altele
in drum spre sufletul tau

logo-default-white

Aboneaza-te..
De fiecare dată când îmi vine vreo idee, te voi anunța prin e-mail

Confirmă subscrierea, urmând paşii menţionaţi în mesajul sosit.
Delivered by FeedBurner

Contact Info

Str. Leonida Zamfirescu Eliza, nr.43 Galati, Romania

+4 0749 463 6400
adrianlazarescu (arond)yahoo.com

Copyright 2018 Adrian Lazarescu ©  All Rights Reserved