Blog Pagina 3

Pe scări…

Uite, iubito, cât de repede trec norii, ca anii de altădată. Azi aş vrea să mă las pe scări, în jos, unde-mi pare că e senin... căci tot ce urcă-i doar praf şi mizerie şi nu are niciun rost să mai contemplu prefacerile de aici, ale acestei libere chimii, dezlănţuite.. Şi-aşa, mişcându-mă pe scări, spre pământuri, precum un păcătos ce-şi invocă mântuirea, voi fi tot mai mult o pradă...

Tainele amurgurilor din urmă..

Flămând, îmi preligeam gândurile pe chipul tău de lut, străbătând formele acelei bune-cuviinţe, zămislite cu mult înaintea apariţiei eroziunilor geologice din epoca marilor glaciaţiuni sentimentale peste care nici nu mai ştiu cât timp or să-mi mai rămână urmele acestor degete înnegrite în cărbunii inşiraţi de-alungul trăiilor noastre cele de toate zilele..

Fascinaţia chipurilor de nisip

O să mai treacă o noapte şi, deja simt asta, după teama de-a fi pedepsit cu supravieţuirea. Tocmai mă visez pe marginile unei civilizaţii mai fascinante decât orice închipuire, cum într-ale noastre trupuri se pogorau copaci, să ne cuprindă sufletele cu totul.. şi pe fiecare creangă atârnau precum nişte ciorchine mari, oamenii. Dar m-am trezit şi am zărit nişte semne şi-am căutat un papirus, să aştern nişte...

Chipurile Sighisoarei..

O nepoată .. de Sighişoara

Un ardelean

Un foarte vechi şi bun prieten de familie, ardelean - de obârşie..

Semnele verii

Am să te rog să-mi laşi un semn pe trup, o zgaibă, o tăietură sau o muşcătură măcar, să-mi pot aminti de tine.. altminteri n-am să mai dau doi bani.. şi-ţi jur c-o să risc să te pierd într-o indiferenţă de-o vară.. chiar şi cu o idee mă mulţumesc... cât de banală.

Uitare..

Mi-amintesc că eu însumi, stând de unul singur, dezolat peste măsură, concepusem calea de-a produce o durere cumplită, doar numind-o drept o durere-n sine de dragul de a îndura-o, şi mulţi m-au întrebat atunci ce înseamnă asta... Uitarea, draga mea, este suprema durere pe care aş putea-o aduce împotriva tuturor durerilor acestui Pâmânt născut de la Adam, trecând printr-o Evă – aducând-ul tot mai mult către zilele noastre... Şi le-a plăcut; cei de primprejur...

Amudiana

Amurgurile înroşiră cerul în semn de noapte dar nu simt nicicum vreo oboseală. Las gândurile seama materiei cenuşii, pentru că sunt sigur că gândeşte.. aşa.. leneş, purtând un singur gând de mii şi mii de ani.. Şi mâine, în zori, am să te chem să omagiem răstimpurile despre care am aflat câte ceva: de pildă, ţi-aduci aminte când oamenii şi-au lepădat de pe umeri veşmintele din piele de...