Dor

Strânge-mă aproape, inimă de inimă precum de cozile verzi, în mijlocul verii, cireşele – două câte două se ţin. Ascunde-mă din întâmplare în labirintul pielii atât de albe, atât de moale, ori în colţul buzelor, rugăciuni să spun sub bolta…

Marină

Iubita mea, trăitoare poveste marină, naufragiată în plină sincopă a bătăii mele de inimă, între azi şi niciodată agăţată, tulbure, adânc nedeclarată.. Iubita mea şi-a descălţatelor meduze ce plutesc pe ape..

Viaţa dincolo de nisipuri..

Deşertăciunile se făcură o noapte infinită.. şi-mi întind această încă tânără mână, cea plină de toate însemnele păcatului desenate precum o potecă în chip de călăuză pentru orbi.. ajungând să trec, în sfârşit, prin câteva clipe de naivitate. O doamnă…

Renuntare

Degetele tale tremurânde, şi-nfricoşate, îmi pipăiau inima, orbecăind tot mai mult, în drumul lor spre acel suflet care… încet, încet devenise însăşi piatra de hotar între toate câte-au fost odată ale noastre şi nesfârşitul abis în care te-ai aruncat, renunţând…

Memorii din orasul celor sapte coline

Eşti parfumul lucrurilor nou născute lacrima ce udă catedrala paradoxurilor.. La fiece întoarcere mă simt liber valet nostalgiilor ce-mi dau şansa de a te îmbrăţişa.. Către origini, îţi spusesem o mulţime de necuvinte iar mintea-mi fugise la tine spre dezamăgirea…

O dimineata

Priveşte… o dimineaţă superbă de Florar Prin opacitatea monotonă a materiei Începe a se mişca un preot medieval ţinând o bucată de pâine, făcând gesturi de trebuinţă. Toate neînfăptuite la vreme aşa vor rămâne-n veci! Stările ne sunt împietrite de…

In liniste…

De te trezeşti, ridică-te încet, preumblă-te uşor prin cameră şi vino la fereastră eu m-am dus prin grădină, pregătesc zorii pentru roua dimineţii

Catre inceputuri

Iubito, n-ar fi drept să aşteptăm clipa următoare ea, cu siguranţă, va veni; este o pierdere de timp. In timpanu-mi odihnind pe-a ta inimă simt fericirea fiecărui bang – prudenţa. De spiritul greşeşte tot el se-n dreaptă, dar de suntem…

Inceputuri II

Intemeierea simetrică a trupului e miracolul biruinţei. Durarea lui – o suferiţă, lovită de Lumină întocmai coborârii spre origini a nostalgiei de apoteoze. Deaceea, iubito, doar naşterea-i binecuvântare, însă nu-i mântuitoare.

Tu…

Tu nu trebuia să exişti! De ce ţi-a fost dor de mine? Iţi mai aminteşti adevărul din noi? Eu l-am uitat deja.. Mă tem c-o să ne prindă zorii şi noi tot o să visăm. Mai bine, hai să invocăm…
logo-default-white

Aboneaza-te..
De fiecare dată când îmi vine vreo idee, te voi anunța prin e-mail

Confirmă subscrierea, urmând paşii menţionaţi în mesajul sosit.
Delivered by FeedBurner

Contact Info

Str. Leonida Zamfirescu Eliza, nr.43 Galati, Romania

+4 0749 463 6400
adrianlazarescu (arond)yahoo.com

Copyright 2018 Adrian Lazarescu ©  All Rights Reserved