Pieta

nu ți-e dor
de tot ce trece prin viață,
fără să simți?
te-am întrebat…
atunci ai scos o sabie
și ai înfipt-o pe hotarul
dintre lumile celor vii
și celor care mor,
în fiecare zi,
în brațele tale albe,
ca o pieta zămislită – parcă
pentru totdeauna
în amintirea dumnezeului nostru,
al tuturora…